Dacă vrei să respiri istorie și să vezi cele frumoase și inedite obiective romane din antichitate, dar și din epoca modernă sau, elementar, să mergi în ospeție la rude, FLYONE te ajută cu mare drag. Astfel, începând cu 26 martie 2017, compania aeriană FLYONE anunță inaugurarea cursei noi spre Roma, preţul biletelor începând cu 55 de euro într-o direcţie.
Zborurile rutei Chișinău-Roma vor fi operate de cinci ori pe săptămână, în zilele de luni, miercuri, vineri, sâmbătă și duminică. Astfel, veți putea ajunge rapid, ieftin, comod și sigur la Roma pentru a vedea locurile memorabile, unde s-a scris sau încă se mai face istoria: Colosseumul, renumit pentru luptele de gladiatori, Columna lui Traian, pentru că de acolo ne tragem sau Vaticanul – un stat foarte mic, dar, totodată, foarte mare.
Destinația va fi operată cu o aeronavă de tip Airbus A319. Biletele avia Chișinău-Roma pot fi procurate pe site-ul companiei www.flyone.eu sau la oficiile proprii de vânzări FLYONE, dar și la agențiile autorizate locale și de peste hotare.