Ultimele noutăți

Zborurile spre și din Moscova din 20 noiembrie – anulate

19 noiembrie, 2020
Anonymous

Urmare a refuzului Agentiei Federale pentru Transportul Aerian a Federației Ruse de acordare a permisiunilor de zbor, compania aeriană FLYONE, cu regret, aduce la cunoștință despre anularea zborurilor spre și din Moscova din 20 noiembrie 2020 în condiții ce nu depind de voința ei.

În legătură cu acestă decizie, FLYONE exprimă îngrijorarea, în special având în vedere că se încalcă principiul de reciprocitate stabilit prin acordul bilateral între Republica Moldova și Federația Rusă, în contextul în care permisunile sunt oferite doar companiei aeriene înregistrată în Federația Rusă.

Pe această cale, ne adresăm Autorității Aeronautice Civile, pentru a întreprinde măsurile necesare, în corespundere cu actele interne și internaționale, care vin să asigure condiții egale, echitabile și competitive pentru toți operatorii aerieni.

Conform procedurilor, Serviciul Asistență Clienți al FLYONE informează toți pasagerii care urmau să zboare spre Moscova despre modificările parvenite urmare a interdicțiilor impuse.

Aceștia pot alege una din alternativele propuse de FLYONE în cazul modificării zborurilor. Pentru informații adiționale, rugăm pasagerii să se adreseze prin e-mail, completând unul din formularele disponibile la  secțiunea „Contactați-ne”  de pe site-ul nostru oficial www.flyone.eu.