Ultimele noutăți

Clarificare privind zborurile din Dubai

05 martie, 2026
Anonymous

Dorim să clarificăm situația privind zborurile din Dubai, în contextul informațiilor eronate apărute recent în spațiul public referitoare la prețuri. Contrar unor comunicate publicate, informăm că toți pasagerii care au achiziționat din timp bilete la zborurile FLYONE și care au fost blocați în Emiratele Arabe Unite revin în Republica Moldova cu zborurile operate de FLYONE, fără costuri adiționale. Doar un număr limitat de locuri a fost pus în vânzare, reprezentând locurile rămase libere în aeronavă.

Menționăm că zborul este operat pe un itinerar alternativ, care ocolește zona operațiunilor militare și este considerabil mai lung decât cel standard. Acest lucru implică o serie de costuri suplimentare semnificative, inclusiv:

  • în direcția Chișinău – Dubai aeronava operează fără pasageri, astfel FLYONE suportă integral costul cursei, reflectat doar parțial în prețul biletelor vândute într-un număr limitat;
  • o escală suplimentară pentru realimentarea aeronavei în Egipt;
  • consum mai mare de combustibil;
  • creșterea prețului la combustibil cu peste 50%, pe fondul crizei energetice;
  • taxe aeroportuare și costuri de handling suplimentare în aeroportul unde este efectuată escala;
  • revizuirea continuă, de către asiguratori, a condițiilor de asigurare.

În aceste condiții, costul total al zborului depășește de peste două ori costul unei curse operate pe itinerarul obișnuit, iar impactul asupra prețului biletelor într-o singură direcție este de cel puțin patru ori mai mare decât în condiții normale de operare. Prețurile pentru puținele bilete încă disponibile (în contextul în care majoritatea pasagerilor FLYONE dețin bilete tur-retur) sunt comparabile cu cele practicate de alți operatori și sunt strict bazate pe costurile ridicate menționate mai sus.

Totodată, pentru zborurile operate după data de 12 martie, estimăm revenirea la condiții normale de operare, iar prețurile pornesc de la 159€, fiind mai reduse decât cele practicate de mulți alți operatori care operează zboruri din regiune.

Atenționăm că este incorectă comparația cu alte companii aeriene care beneficiază de suport și stimulente din partea autorităților naționale, atât pentru activitatea curentă, cât și pentru curse de repatriere. De asemenea, putem confirma că pasagerii fără bilete FLYONE au călătorit spre Dubai cu alți operatori, fiind ulterior blocați fără informații și opțiuni alternative.

Facem apel către toți cei implicați să nu profite de această situație și să evite răspândirea informațiilor eronate, care pot crea confuzie în rândul pasagerilor.

Compania FLYONE continuă să depună toate eforturile necesare pentru gestionarea acestei situații excepționale.

Vă mulțumim pentru înțelegere.