Vă rugăm așteptați

Procesăm solicitarea dvs

Rezervă un zbor сătre

ISTANBUL (IST)

De la 39 €

Adulți

de la 12 ani

Teens

12-15 years at the time of travel

Children

2-11 years at the time of travel

Bebeluși

până la 2 ani

*You can only select a maximum of 9 passengers (Excluding Infants on Lap) per booking.

Bilete de avion ieftine și sejur în Istanbul

Istanbul – metropolă veritabilă a Europei!

Orașul Istanbul, megapolis al Turciei cu peste 18,8 milioane de oameni, este cea mai mare aglomerare umană a Europei, dar și principalul centru economic, cultural și istoric al Turciei. Face parte din patrimonial mondial UNESCO încă din 1985 și este singurul oraș care se întinde pe două continente – Europa și Asia – fiind o destinație unde poți descoperi mai multe culturi și stiluri de viață. Istanbulul este centrul religios al Bisericii Ortodoxe, aici fiind şi Patriarhia Constantinopolului.

Ce să vezi în Istanbul?

Istanbul este bogat nu doar în obiective turistice cu o enormă încărcătură istorică, dar și localuri și edificii care au ajuns să fie renumite în toată lumea datorită turiștilor care, după cum spune o expresie populară, „au sfințit locul”. Distracția este garantată până dimineață în barurile și cluburile turcești, acolo unde poți avea parte de cele mai tari petreceri din viața ta. Ai putea să mai vezi și alte locuri interesante.

Grand Bazar

Turcia este cunoscută pentru caracterul său comercial, iar Istanbul nu este o excepție. De aceea, Grand Bazar – una dintre cele mai cunoscute piețe din lume, care se întinde pe 58 de străzi, adună anual milioane de turiști. Localnicii își fac plinul zilnic de acolo, în timp ce străinii explorează cultura gastronomică a Turciei, extrem de popular fiind negoțul. Piața, care datează încă din secolul al XVI-lea cuprinde și circa 1200 de magazine cu produse și branduri cu renume mondial.

Moscheea Albastră

Construită în 1609 de Mehmet Aga Sedefhar, un arhitect otoman, moscheea atrage și în prezent milioane de turiști, datorită mărimii sale specifice. Monumentul imens este înconjurat de 6 turnuri înalte, care servesc pentru a chema oamenii la rugăciune.

Palatul Topkapi

Este cel mai vizitat muzeu din Istanbul, anterior fiind reședința sultanului otoman. Cuprinde patru curți diferite, unde turiștii pot vizita numeroase exponate, unele având o vechime de peste 400 de ani - la porțelanuri și covoare, până la armuri și manuscrise islamice medievale.

Biserica Sfânta Sofia

Considerată una dintre cele mai frumoase clădiri din lume, biserica are o structură unică din mai multe moschei și o catedrală. În lumea antică târzie era numită cea de-a opta minune a lumii, fiind nu doar un locaș de cult, dar și un muzeu extrem de vizitat de turiștii din toate colțurile globului.

Hipodromul

În perioada romană (203-330 d.Hr), bizantină (330-1453 d.Hr) și otomană (1453-1922 d.Hr) a fost folosit pe post de arenă publică, în special pentru cursele cu care trase de patru cai, care a fost, de fapt, cel mai popular sport din Imperiul Bizantin. Hipodromul din Istanbul este situat chiar lângă Moscheea Albastră și poate fi vizitat în special pentru a admira structurile decorative ale sale care s-au păstrat sute de ani.

Pe lângă cursele de care, Hipodromul a găzduit și lupte cu gladiatori, ceremonii oficiale, proteste, celebrări, torturi pentru cei condamnați și alte evenimente. Capacitatea sa este de circa 100.000 de oameni.

Basilica Cisternă (Yerebatan)

De departe cel mai impresionant obiectiv turistic al Istanbulului. Basilica Cisternă a fost construită în subteranele oraşului încă din 532, de către Împăratul Justinian, pentru a alimenta cu apă Marele palat din Constantinopol. Cei care au urmărit „Stăpânul Inelelor”, vor constata oarecare asemănări (mai ales în ceea ce priveşte atmosfera) cu lugrubele Mine din Moria, săpate de pitici.

Croazieră pe Bosfor

Nu este un loc, ci o experiență. Vă puteți plimba cu vaporul prin strâmtoarea Bosfor de unde puteți admira mai multe obiective turistice, de exemplu Turnul Galata, Podul Bosfor, Moscheea Ortakoy. Ideal ar fi o croazieră în timpul săptămânii, pentru că în weekend fluxul de turiști este mai mare.

Cicek Pasaji

O atracție turistică potrivită mai ales gurmanzilor, Cicek Pasaji, în traducere Pasajul Florilor, nu este nici pe departe o alee de flori. Locul atât de preferat de localnici, dar și de turiști este, de fapt, o arcadă inaugurată încă acum trei secole, unde își au locația numeroase baruri, restaurante și cafenele. Aici sunt servite o diversitate enormă de bucate tradiționale turcești, cum ar fi meze, kebapuri, fructe de mare, deserturi, dar și vinuri, raki sau bere. Construcția are forma literei „L” și impresionează prin eleganță și rafinament european. Numele său provine de la niște comercianți ruși care o bună perioadă au vândut flori în câteva magazine care se regăseau în Cicek Pasaji.

Sfaturi:

- Comercianţii acceptă atât lire turcești, cât şi euro, poți câștiga bine la preț dacă negociezi, mai ales la piață.

- Cartierele neiluminate nu sunt cele mai prietenoase noaptea. Dacă, totuși, vă aventurați, atunci ar fi bine să fiți în prezența unor prieteni care cunosc și vorbesc turcește.

- Necătând la faptul că este o metropolă cu un flux de milioane de vizitatori pe an, Istanbulul este un oraș destul de curat, în comparație cu alte megapolisuri.

- Deplasarea este foarte comodă și ieftină cu transportul public, mai ales că Istanbulul are mai multe linii de metrou. Accesul în stații, ca în majoritatea orașelor europene, se face în bază de jetoane.

Neapărat trebuie să încercați mâncarea turcească – bucatele locale sunt un amalgam de senzații gustative și olfactive. Cel mai bun suvenir pe care îl puteți lua din Istanbul sunt cu siguranță condimentele turcești – magazinele specializate sunt la orice colt de stradă, dar și în oricare piață.