Ultimele noutăți

Poziția companiei FLYONE cu privire la subiectele menționate în conferința de presă din 12.08.2020

12 august, 2020
Anonymous

Criza mondială în sănătate, cauzată de pandemia COVID-19, a pus la grea încercare industrii întregi, sistemul medical și o bună parte din companiile producătoare și prestatoare de servicii la nivel global.

Domeniul transporturilor se confruntă cu o criză fără precedent, situația cea mai acută fiind înregistrată pe segmentul aviației. Companiile aeriene au fost forțate de Guvernul Republicii Moldova și autoritățile altor state să-și sisteze temporar activitatea, ca urmare a nenumăratelor restricții de călătorie impuse de fiecare țară în parte. Operatorii aerieni au fost și sunt și în prezent nevoiți să găsească soluții din cauza restricțiilor impuse fără notificări prealabile. Specificăm că operatorii aerieni funcționează după proceduri reglementate strict de către autorități, prin intermediul telegramelor securizate care, în unele cazuri, sunt primite cu câteva ore înainte de instiuirea unor restricții. Acest lucru ne obligă să acționăm în regim alert și să informăm în timp restrâns pasagerii despre modificările efectuate.

Conform datelor preliminare, pierderile companiilor aeriene se estimează la aproximativ 80 mld USD în 2020, iar fluxul de pasageri va scădea cu cel puțin 50% față de 2019. Multiple companii aeriene s-au văzut nevoite să reducă din personal, iar unele au falimentat. În aceste condiții, când companiile se confruntă cu o gravă criză de lipsă a lichidităților, majoritatea țărilor au susținut companiile aeriene prin crearea unui cadru normativ favorabil îndreptat spre acordarea de subvenții, însumând peste USD 85 mld sau chiar rambursarea banilor. Printre cele mai importante fiind:

Rusia: RUB 11.7 mld.

România: EUR 130 mil.

Marea Britanie: USD 740 mil.

Franța/Olanda: EUR 10.8 mld.

Germania: EUR 9 mld.

Letonia: EUR 250 mil.

Portugalia: EUR 1.2 mld.

SUA: USD 25 mld.

În aceste condiții dificile satisfacția și siguranța pasagerilor rămâne a fi prioritatea companiei FLYONE. Astfel, FLYONE a adoptat o politică echilibrată bazată pe cele mai bune practici recomandate la nivel internațional, totodată fiind și în conformitate cu recomandările Autorității Aeronautice Civile, cât și ale Asociației Internaționale a Transportului Aerian (IATA), și anume:

- Modificarea gratuită a datei de zbor în baza orarului de zboruri disponibil;
- Vouchere cu rambursarea a 120% din costul biletului, în condițiile recomandate de AAC MD, disponibile aici;
- Rambursarea costului biletului în condițiile tarifului.

În același timp, considerăm că operatorii economici care sunt mari contribuabili la Bugetul de Stat, sunt responsabili de crearea multiplelor locuri de muncă, sunt și un important consumator de servicii și mărfuri a agenților economici și, astfel, fiind și un important generator indirect de alte beneficii pentru stat, ar trebui tratați echilibrat. Acest lucru reiese din avantajele menținerii unor astfel de afaceri și eforturile care le-ar întreprinde statul pentru menținerea lor față de contribuțiile companiei respective pentru activitatea economiei naționale.

Spre exemplu, doar în anul 2019, FLYONE a constituit loc de muncă pentru 150 de persoane, însemnând salarii în sumă de 45 mil. lei, a contribuit prin plata de impozite și taxe la diverse bugete naționale și locale în valoare de aproximativ 57,8 mil. lei, a achitat 24 mil. lei regulatorului din domeniul aviației civile (AAC), a procurat de la agenți economici naționali bunuri și servicii în valoare de aproximativ 333,7 mil. lei și a efectuat export de servicii (agenților economici străini) în valoare de aproximativ 509,5 mil. lei.

Mai mult decât atât, punem la îndoială intențiile declarațiilor din conferința, deoarece se evidențiază publicitatea făcută unui operator străin, care beneficiază de ajutoare din partea mai multor state, în timp ce operatorii locali sunt criticați, în condițiile în care industria aviației a fost lăsată fără un plan clar de măsuri în condiții de criză.

În această ordine de idei, solicităm suportul organelor administrației publice centrale de specialitate, dar și fiecărui membru al Forului Legislativ Suprem, să inițieze și să constituie un grup de lucru pentru identificarea unui set de măsuri care va veni să acorde suport pentru operatorii economici din industria aviației, prin acordarea subvențiilor de către stat, facilități fiscale și ajustarea cadrul normativ pentru condiții de criză după practica altor țări.